Fructe si legume

Chimenul sau chimionul este o planta ierboasa, numita in popor si secarica, care creste in mod natural prin finetele din regiunea muntoasa, dar care se si cultiva.

Fructele plantei -Fructus Carvi - sunt bogate in ulei volatil si au intrebuintari multiple atat in medicina, cat si in alimentatia omului. lnfuzia preparata dintr-o lingurita si jumatate de fructe la o ceasca cu apa are proprietatea de a elimina gazele din stomac (carminativ) la cei care sufera de balonari, mareste cantitatea de lapte femeilor care alapteaza, regleaza functiile stomacului, combate inflamatiile intestinale, calmeaza colicile, fluidifica secretiile bronhice si mareste diureza.

Daca fructele de chimen le asociem in parti egale cu fenicul si coriandru, atunci ceaiul capata un foarte bun efect carminativ.

In alimentatie, fructele acestei de chimen sunt utilizate in prepararea supelor, lichiorurilor prajiturilor, si multe altele.

Galbenelele sunt cultivate prin gradini pentru florile lor galben-portocalii. Poporul le mai numeste filimica, calinica, ochi-galbeni, rosioara sau rujulita.

Florile - Flares Calendulae - contin un principiu amar, ulei volatil, saponine etc. Ele au proprietati cicatrizante si calmante. Ceaiul de flori, care pot fi asociate cu musetel, coada-soricelului, sunatoare, menta si patlagina, se reca­manda in tratarea ulcerului stomacal si duodenal. Datarita principiului amar, flori1e de galbenele maresc secretia biliara (colagoge), utilizandu-se in boli de ficat.

Ceaiul de galbenele mai are proprietatea de a calma durerile menstruale, mai ales la persoanele anemice. Cura se va face cu o saptamana inainte de aparitia fluxului menstrual.

Infuzia se prepara din 2 lingurite de flori peste care se toarna 2 cesti cu apa fierbinte. Dupa 15 minute se strecoara lichidul, care se bea in cursul unei zile, de preferinta pe stomacul gol. Se poate prepara si o infuzie mai concentrata din 4 linguri de flori la 200 g apa. Din aceasta infuzie se beau 3 linguri pe zi. Infuzia facuta din 10 g flori la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vagi­nale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomo­nas vaginalis.

Sub fomna de bai, cataplasme sau tinctura, florile se folosesc ca pan­sament pentru ranile care se vindeca greu, ca ulce­ratii, plagi cu puroi, ar­suri, degeraturi, acnee (cosuri), eczeme, deoarece principiile active din gal­benele au insusirea de a stimula circulatia sange­lui la nivelul tesuturilor, grabind astfel cicatriza­rea ranilor .

Pentru reglarea ciclu­lui menstrual se reco­manda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinc­tura in putina apa.

Cu amestec de 10 g tinctura si 90 g apa fiarta si racita se pot face com­prese la rani, arsuri, ulce­ratii si pentru bolile de ochi. Acest amestec da rezultate bune.

Tinctura de galbenele se obtine prin macerarea a 200 g de flori in 100 g alcool de 70° timp de 8 zile. Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai.

Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate.

Feniculul - Foeniculum vulgare Mill. (Fam. Umbeliferae)

Feniculul este o planta ierboasa, inrudita cu anasonul, originara din sudul Europei, cunoscuta inca din vechime pentru frunzele si fructele sale folosite in alimentatie. La noi in tara creste numai cultivat.

Dupa regiuni, feniculul poarta numele de: anason-mare, anason-dulce, anason-nemtesc, chimen-dulce, secara-de-gra­dina, molura, fincen, hanus.

In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi.

Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si a mari diureza. Singur sau in asociatie cu chimionul se reco­manda mamelor care alapteaza.

In acelasi timp, feniculul absoarbe gazele ce se formeaza in stomacul sugarilor, linistind astfel crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa. Fructele au si o actiune calmanta asupra spas­melor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva si astma­tica. Totodata, usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la gust se recomanda mai ales la copii.

In tulburari di­gestive, ceaiul de fenicul aduce o li­nistea spasmelor stomacului si intesti­nelor, calmand dure­rile si restabilind apetitul (pofta de mancare).

Infuzia de feni­cul se prepara din 5-6 fructe la o ca­nita de ceai pentru sugari si dintr-o ju­matate de lingurita de fructe la 250 g apa, pentru adulti

Extern, fenicu­lul se foloseste sub forma de bai in tra­tamentul unor boli de piele, gargara, in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica.

Feniculul intra in compozitia ceaiu­lui pectoral, a celui contra colicilor si a pulberei laxaltiv-pur­gative.

Hameiul: planta perena, cu tulpina volubila, inalta pana la 3-5 m, acoperita cu peri uncinati si frunzele opuse, palmat – fidate, cu 3-5 lobi este o specie mezohigrofita, euterma, sporadica in zavoaie, lunci, de-a lungul cursurilor de apa, tufarisuri, cranguri, pe marginea padurilor, de la campie – zona padurilor de stejar, pana in regiunea dealurilor (1000 m altitudine) – etajul fagului.

De la hamei se utilizeaza conurile femele care prezinta numerosi peri glandulari care secreta o oleorezina.

Recomandari:

• Stari neurotonice la adulti si copii (anxietate, nevroze), tulburari minore ale somnului, gastralgii de origine nervoasa.
• La prepararea berii careia ii confera o aroma caracteristica, un gust amarui si o actiune diuretica, bactericida si anafrodisiaca.

Contraindicatii: sarcina, depresie si cancer la san.
Precautii si reactii adverse: ameteli, modificari cognitive, hemoliza intravasculara, reactii anafilactice.

Denumiri populare: Hemei, Amei, Cumlau, Curpan, Hamei salbatic, Hamei, Himei, Homei, Maiuga, Maluga, Mamaiuga, Mamalunga, Mei, Meiuga, Muiuga, Muluga, Peste de padure, Tofolean, Vana de hamei, Vita de hamei

Urzica (Urticae Herba) face parte din plantele cele mai valoroase din punct de vedere curativ, favorizand schimbul de substante in intreg organismul. Cine n-a facut cunostinta cu aceasta usturatoare planta, insa cu un efect binefacator intr-o serie de boli?

Datorita continutului bogat de aminoacizi, saruri de Ca, Mg, Fe si fosfati, acid folic, amine, ulei volatil si vitamine (C, B2 si K), urzicile sunt folosite atat in alimentatie cat si ca plante medicinale.

Toate speciile de urzici, cultivate in gradini sau regasite la marginea padurilor, (in lume existand aproape 40 de specii) se pot recolta in orice anotimp, iar florile acestora din luna iunie pana in octombrie. Pot fi recoltate atat tulpinile, cu tot cu frunze si flori, cat si radacinile plantei care, dupa ce se lasa sa se usuce suficient, se pastreaza in spatii intunecate si ferite de umezeala.

Urzica poate fi folosita atat intern (sub forma de ceai decoct, infuzie, ceai sau tinctura) cat si extern (cataplasme sau bai).

Tinctura de urzica se prepara in felul urmator: peste o sticla sau borcan umplut cu planta maruntita se toarna alcool de cereale de 40 grade, dupa care se inchide ermetic, lasandu-se la macerat doua saptamani, timp in care se agita zilnic.

Sub forma de bai, urzica este folosita la spalatul parului, pentru intarirea radacinilor si combaterea matretii. Deasemenea, se pot face bai de sezut sau generale, intr-o proportie de 2 maini de urzici la 5 litri de apa, cu rol in ameliorarea umflaturilor datorate gutei, a varicelor si abceselor, in caz de cistita si infectii renale.

Avand un puternic rol diuretic, urzica este indicata tuturor persoanelor care sufera de probleme ale vezicii urinare, retentie urinara, pietre la rinichi, reumatism si guta.

Datorita substantelor de origine metalica pe care le contine (fier si magneziu) cat si a continutului de vitamina C, poate fi consumata si ca aliment, sub forma de ciorbe sau piure.